marți, 29 decembrie 2015

Cel Eliberat - (The liberated one) - Vivekachudamani - Adisankaracharya


428. Cel a cărui iluminare este constantă, care are fericire constantă, și care a uitat aproape de tot de universul fenomenal, este acceptat ca un om eliberat în chiar această viață.
429. Cel care, chiar având mintea adâncită în Dumnezeu, este totuși destul de alert, dar liber în același timp de caracteristicile stării de veghe, și a cărui realizare este liberă de dorințe, este acceptat ca un om eliberat-în-viață .
430. Cel, ale cărui griji cu privire la stările fenomenale au fost potolite, cel care, deși posedă un corp format din părți este totuși lipsit de părți, și a cărui minte este lipsită de anxietate, este acceptat ca un om eliberat-în-viață.
431. Absența ideilor "eu" și "al meu", chiar și în acest corp existent care-l urmează ca o umbră, este o caracteristică a celui eliberat-în-viață.
432. Netrăind în bucuriile din trecut, fără niciun gând pentru viitor și privind cu indiferență la prezent, sunt caracteristicile unui eliberat-în-viață.
433. Privind peste tot cu un ochi de egalitate în această lume plină de elemente care au merite și dezavantaje, și (care sunt) distincte de la natură între ele, este o caracteristică a unui eliberat-în-viață.
434. Când lucrurile plăcute sau dureroase se arată, să rămână netulburat la minte în ambele cazuri, printr-o atitudine egală
deopotrivă, este o caracteristică a celui eliberat-în-viață.
435. Absența tuturor ideilor de interior sau exterior în cazul celui ce a renunțat la lume, datorită minții absorbite în degustarea beatitudinii Divine, este o caracteristică a unui eliberat-în-viață.
436. Cel care trăiește fără a se îngrijora, lipsit de toate ideile de "eu" și "al meu" în ceea ce privește corpul, organele, etc., precum și atribuțiile sale, este cunoscut ca un om eliberat-în-viață.
437. Cel care și-a realizat Dumnezeirea ajutat de Scripturi, și care este liber de robia transmigrației (reîntrupării), este cunoscut ca un om eliberat-în-viață.
438. Cel care nu are ideea de "eu" în ceea ce privește corpul, organele, etc., nici ideea de "altul" pentru alte lucruri decât acestea, este acceptat ca un eliberat-în-
viață.
439. Cel care prin iluminarea lui nu diferențiază niciodată între Sufletul Individual și Dumnezeu, nici  universul de Dumnezeu, este cunoscut ca un om eliberat-în-viață.
440. Cel care se simte la fel atunci când corpul său este fie adorat de cei buni fie chinuit de cei răi, este cunoscut ca un om eliberat-în-viață.
441. Cel ce a renunțat la lume, în care obiectele simțurilor trimise de alții sunt cuprinse ca râurile ce curg în mare și nu produc nicio schimbare, datorită identității sale cu Existența Absolută, este într-adevăr eliberat.




__________
The liberated one - Vivekachudamani - Adisankaracharya 
428. He whose illumination is steady, who has constant bliss, and who has almost forgotten the phenomenal universe, is accepted as a man liberated in this very life. 
429. He who, even having his mind merged in Brahman, is nevertheless quite alert, but free at the same time from the characteristics of the waking state, and whose realisation is free from desires, is accepted as a man liberated-in-life. 
430. He whose cares about the phenomenal state have been appeased, who, though possessed of a body consisting of parts, is yet devoid of parts, and whose mind is free from anxiety, is accepted as a man liberated-in-life. 
431. The absence of the ideas of "I" and "mine" even in this existing body which follows as a shadow, is a characteristic of one liberated-in-life. 
432. Not dwelling on enjoyments of the past, taking no thought for the future and looking with indifference upon the present, are characteristics of one liberated-in-life. 
433. Looking everywhere with an eye of equality in this world, full of elements possessing merits and demerits, and distinct by nature from one another, is a characteristic of one liberated-in-life. 
434. When things pleasant or painful present themselves, to remain unruffled in mind in both cases, through the sameness of attitude, is a characteristic of one liberated-in-life. 
435. The absence of all ideas of interior or exterior in the case of a Sannyasin, owing to his mind being engrossed in tasting the bliss of Brahman, is a characteristic of one liberated-in-life. 
436. He who lives unconcerned, devoid of all ideas of "I" and "mine" with regard to the body, organs, etc., as well as to his duties, is known as a man liberated-in-life. 
437. He who has realised his Brahmanhood aided by the Scriptures, and is free from the bondage of transmigration, is known as a man liberated-in-life. 
438. He who never has the idea of "I" with regard to the body, organs, etc., nor that of "it" in respect of things other than these, is accepted as one liberated-in-life. 
439. He who through his illumination never differentiates the Jiva and Brahman, nor the universe and Brahman, is known as a man liberated-in-life. 
440. He who feels just the same when his body is either worshipped by the good or tormented by the wicked, is known as a man liberated-in-life. 
441. The Sannyasin in whom the sense-objects directed by others are engulfed like flowing rivers in the sea and produce no change, owing to his identity with the Existence Absolute, is indeed liberated.

Video: Mooji - Tu Îți Determini Realitatea (You Are Determining Your Reality)

Cu subtitrare în română.
Dacă nu apare subtitrarea apăsați pe CC în dreapta jos a player-ului (sau alegeți subtitles din rotița cu settings).


 


Tu determini dacă un gând te va distrage atât de mult încât să uiți pur și simplu de tine.
Viața, Sinele, Dumnezeu, lasă o sumedenie de indicii și semne peste tot prin viață pentru tine. Cel care vrea să fie acasă nu le ratează.
Trebuie să fii dornic să arzi această pădure; pădurea concepțiilor greșite, a falsității, a identității false. De ce o protejezi? De ce această loialitate pentru ceva care nu îți este de folos?
~ Mooji

Acest clip poate fi urmărit și pe http://mooji.tv/
http://mooji.tv/

Binecuvântare de Crăciun de la Sri Mooji



Binecuvântare de Crăciun de la Sri Mooji
(Puteți descărca fișierul pdf în limba engleză de aici: mooji.tv/wp-content/uploads/2015/12/Christmas-Blessing.pdf)
Adevărata semnificație a Crăciunului este această Conștiință Christică,
lumina lui Christos, care este adevărata lumină a lumii.
Lumina conștiinței,
lumina Sinelui în expresia sa dinamică cea mai pură,
este ceea ce numim Christos
care s-a manifestat în forma umană numită Isus
acum atât de mulți ani,
dar sursa și originea acestei lumini este etern neschimbătoare.

Chiar în acest moment acum,
vă invit ca în mod conștient, de bună voie să întruchipați spiritul lui Christos.
Puteți face asta, de fapt, pentru că el este deja aici;
este, în esență, ceea ce suntem.
Când vă treziți complet la realitatea Sinelui
prin înțelegerea totală și finală,
veți vedea că nu este nimic nou.
Este mereu etern prezent, complet, și perfect.
Recunoașterea poate părea nouă,
dar ceea ce este recunoscut este atemporal și mereu prezent.

Vă invit să întruchipați această Conștiință Christică,
ceea ce înseamnă să recunoașteți, să întâmpinați
și să fiți pe deplin Sinele vostru sursă.
Puteți recunoaște aceasta pentru că este natura voastră reală,
această lumină a lui Christos sau Conștiința lui Krishna
care este același lucru.

Vă reamintesc de afirmația lui Sri Ramana Maharshi:
El spune că „Eu-l îl elimină pe Eu și totuși rămâne Eu.”
Un alt mod de a spune asta, sub forma unei rugăciuni,
este „Înlocuiește-mă cu tine.”
Este același lucru.
Suntem foarte obișnuiți să ne referim la noi din condiția de persoană,
așadar acum acest simț personal spune:
„Înlocuiește-mă cu Tine, cel care ești sursa mea.”
Această Sursă nu este în afara ta sau sau separată de tine.
„Înlocuiește ceea ce pare că sunt eu,
dar în realitate nu sunt.
Înlocuiește această identitate a egoului cu Sinele meu adevărat.
Fii doar Tu, cel care ești pur și Adevăr absolut.”
- Această rugăciune este generată de conștiința pură
care a binecuvântat această formă umană cu momentul potrivit propriei sale revelări a Sinelui.

Eu-l din această rugăciune înseamnă, de asemenea, „Sinele meu real”,
pentru că în realitate nu există un „tu” în univers;
există doar „Eu”.
Toate ființele se cunosc pe ele însele ca „Eu”.
Când simți că „Eu sunt acest corp”,
atunci un alt corp primește eticheta „tu”.
Dar când te rogi lui Dumnezeu și spui „Înlocuiește-mă cu Tine”,
înseamnă să înlocuiești identitatea egoului cu pura conștiință,
deoarece Dumnezeu înseamnă pură conștiință.

Când concentrarea atenției în corp
nu este în serviciul identității egoului,
ci doar stării de prezență-conștiință-sine,
și chiar mai departe de prezență,
atunci la un anumit moment vom putea vedea
că chiar și starea de însăși prezență este percepută ca fiind fenomenală.
Dar dacă asta încă nu e clar pentru tine,
atunci mai întâi rămâi în starea de prezență.
Prin transcenderea sinelui personal în acest fel,
vei descoperi că problemele obișnuite ale lumii,
cum ar fi cele legate de muncă, bani, și relații -
toate lucrurile care par a deveni uneori împovărătoare pentru identitatea personală - vor fi ușurate și treptat vor dispărea pe măsură ce te trezești la Sinele adevărat.

Multe lucruri pe care le redescoperim în viață au fost dintotdeauna acolo.
Au fost acolo din timpuri imemoriale,
și totuși au trecut nerecunoscute.
De aceea vă spun din nou:
Când te trezești la înțelegerea completă, la realizarea completă a Sinelui,
vezi că nimic nu este nou.
Recunoașterea poate părea nouă,
dar Acela care este recunoscut este atemporal prezent.

Ființa ta este mereu completă, totală și întreagă.
Ea nu este mărimea corpului tău.
De asemenea, nu este mărimea gândurilor tale,
dar va părea că devine mărimea corpului și a gândurilor tale
și va trăi în acest fel
până când Sinele este „trezit” la adevărata sa natură.

Vă invit acum ca în mod conștient să întruchipați,
să recunoașteți complet, să întâmpinați, și să fiți Sinele-sursă,
care este lumina lui Christos, Conștiința lui Krishna.
Pur și simplu lăsați deoparte tot ce apare în minte
și rămâneți ca spațiul inteligent în care apare totul.
FIȚI ACEL SPAȚIU.

Nu irosiți timp concentrându-vă pe lucruri mărunte,
pe a încerca să „vă extra-curățați casa”.
Sunt pete pe lună, dar ele nu afectează lumina ei.
Nu puneți prea multă energie pe a încerca să scăpați de lucruri mărunte.
Concentrați mai bine această energie pe sursa
din care chiar mintea și conștiința
sunt observate că apar.
Acest lucru este cel mai puternic.
Aceasta este ceea ce eu numesc „unicul leac pentru toate”,
deoarece atunci când mintea este concentrată asupra Sinelui,
puterea acestui lucru are capacitatea de a binecuvânta fiecare aspect al expresiei tale în mod automat.

Aceste lucruri devin evidente de la sine și foarte limpezi în interior.
Pe măsură ce înțelepciunea răsare și îmbobocește în Inima ta,
este ca și cum un înger dinlăuntrul tău îți oferă ghidarea potrivită - abordarea potrivită fără nicio senzație de separare.

Un Crăciun Fericit, o seară minunată și
o zi minunată
indiferent unde vă aflați.
Nu doar o zi omenească, ci o zi a lui Dumnezeu.
Nu o zi făcută din ore, ci o zi plină de grație.

~ Mooji, 25 Decembrie 2015
Puteți vedea binecuvântarea ca fișier pdf în limba engleză la mooji.tv/wp-content/uploads/2015/12/Christmas-Blessing.pdf

luni, 21 decembrie 2015

Jeff Foster - Mesaj de la un prieten muribund (Message From A Dying Friend)

Nu vreau răspunsurile tale, sfatul tău cel bun. Nu vreau teoriile tale despre "de ce" sau "cum". Nu am neovoie de mila ta. Încercările tale de a mă face să mă simt bine doar mă fac să mă simt mai rău. Sunt om, ca și tine, și tânjesc după ceea ce e real.
Doar fii prezent cu mine. Ascultă. Oferă-mi spațiu. Ține-mi mâna tremurândă, uneori. Atenția ta e așa de prețioasă pentru mine. Ființa ta vorbește volume întregi.
Dacă te simți inconfortabil, nu îți fie rușine. Dacă nu știi ce să îmi zici, e în regulă; și eu simt în același fel uneori. Dacă te simți dezgustat, mânios, nesigur, temător, e în regulă, te iubesc pentru astea. Și tu ești om.

Pune-ți deoparte învățăturile din cărți acum. Nu încerca să ai o "viziune pozitivă necondiționată"; o simt așa de falsă. Uită de "empatie" - vreau ca tu să fii mai aproape de atât. Vezi tu, eu sunt tu deghizat. Acestea sunt oasele tale sfărâmate, respirațiile tale greoaie, membrele tale contorsionate. Sunt oglinda ta; te vezi pe tine însuți.
Nu încerca să fii puternic pentru mine. Nu sunt o victimă. Fii rupt în bucăți dacă trebuie. Plângi, dacă ai nevoie să plângi. Jelește acele vise sfărâmate, acel viitor pierdut. Lasă trecutul să dispară, de asemenea.
Întâlnește-mă aici, acum, în focul prezenței, cu totalitatea ființei tale.
Vorbesc într-o limbă străveche acum.
Vreau ca tu să fii un martor.

http://www.lifewithoutacentre.com/



MESSAGE FROM A DYING FRIEND
I don't want your answers, your good advice. I don't want your theories about 'why' or 'how'. I don't need your pity. Your attempts to make me feel better only make me feel worse. I am human, just like you, and crave realness.
Just be present with me. Listen. Give me space. Hold my trembling hand, sometimes. Your attention is so precious to me. Your being speaks volumes.
If you feel uncomfortable, don't be ashamed. If you don't know what to say to me, that's okay; I feel that way too, sometimes. If you feel disgusted, angry, uncertain, fearful, that's okay, I love you for it. You are human, too.

Put your textbook learning to one side now. Don't try to have 'unconditional positive regard'; it feels so false to me. Forget 'empathy' - I want you to come closer than that.
See, I am you, in disguise. These are your broken bones, your shallow breaths, your twisted limbs. I am your mirror; you are seeing yourself.
Don't try to be strong for me. I am not a victim. Fall apart, if you must. Weep, if you need to weep. Mourn those shattered dreams, those lost futures. Let the past slip away too. Meet me here, now, in the fire of presence, with the fullness of your being.
I speak in an ancient language now.
I want you to be a witness.
- Jeff Foster

http://www.lifewithoutacentre.com/

Citate ale Înțelepților - The Quotes of The Sages

Când Ramakrishna avea durerea de cancer la gât ....
Pundit Śaśadhar într-o zi a sugerat că maestrul (Ramakrishna) ar putea elimina boala prin concentrarea minții pe zona gâtului, căci Scripturile au declarat că yoghinii au puterea de a se vindeca în acest mod.
Maestrul l-a mustrat pe preotul hindus: "Cum un savant ca tine poate face o astfel de propunere!" a spus el.
"Cum pot retrage mintea de la picioarele de Lotus ale lui Dumnezeu și să o mut spre această cușcă fără valoare din carne și sânge?"
"De dragul nostru, cel puțin", a cerut Narendra (Vivekananda) și ceilalți ucenici.
"Dar", a răspuns Sri Ramakrishna, "credeți că mă bucur de această suferință? Aș vrea să mă vindec, doar că depinde de Mamă."
Narendra: "Atunci, îți cerem să te rogi ei, ea trebuie să te asculte.".
Maestrul: "Dar nu mă pot ruga pentru corpul meu."
Narendra: "Trebuie să o faci, de dragul nostru, cel puțin."
Maestrul: "Foarte bine, voi încerca."
Câteva ore mai târziu Maestrul i-a spus lui Narendra - "I-am spus: " Mamă, eu nu pot înghiți hrana din cauza durerii mele. Fă posibil pentru mine să pot mânca un pic.. "
Ea mi-a arătat spre voi toți și a spus: "Ce? Nu mănânci suficient prin toate aceste guri. Nu-i așa? "
Mi-a fost rușine și nu am mai putut rosti vreun cuvânt. "


Motivul pentru care este nevoie de atât de mult timp pentru a realiza Sinele și să fii liber este că tot cauți să faci ceva și de fapt nu există absolut nimic de făcut. Nu este nimic de făcut pentru a deveni liber și eliberat - Ce este de făcut? Dacă spui: "am să încerc", spui că halucinația trebuie să încerce. Gândindu-te că acesta este adevărul și că trebuie să te identifici cu ceva pentru a deveni mai elevat. Nu. Tot ce trebuie sa faci este sa rămâi în tăcere, asta este tot. Rămâi liniștit, tăcut. Nimic de făcut. Nimic de devenit. Dacă încerci să devii ceva vei fi prins în lumea cauzei și efectului și vei avea tot felul de probleme. Dar dacă ai făcut mintea tăcută și liniștită atunci nu există nimeni care să se identifice cu nimic și vei deveni liber. Nu devii liber, te trezești la libertatea ce ești deja.
Gândește-te la asta.

~ Robert Adams


Doar atunci când ai devenit un vas gol adevărul, care ești cu adevărat, poate străluci. Când ai cunoștințe în cap prea multe, asta te reține. Când ai prea multă cunoaștere din cărți, te reții de la trezire. Acesta este motivul pentru care cuvintele sunt mereu insuficiente. Ești deja eliberat.
~ Robert Adams


Știm așa de mulți oameni care au practicat diferite metode spirituale ani și ani în șir, și nimic nu s-a întâmplat cu ei, pur și simplu din cauza practicii lor care face să existe un practicant care practică.
PRACTICANTUL TREBUIE SĂ DISPARĂ.
Persoana care practică trebuie să fie epuizată, trebuie să fie eradicată.
Când nu mai e nimeni care să practice, nu mai e nimeni acolo, nu-i așa?
Atât timp cât este cineva care practică, mereu vei avea greutăți, probleme.
Dar când nu mai e nimeni rămas care să practice, atunci ai ajuns.
~ Robert Adams


CE ESTE AICI?
Nu merge în nicio direcție acum, pentru că în orice direcție te duci,
lumea este acolo și spui:
"Nu, nu vreau să merg acolo, eu deja vin de acolo."
Nu face nimic acum. Nu este o facere.
Ai făcut deja destul. Ești aici.
Pur și simplu abandonează toate intențiile și rămâi tăcut.
Și nu te duce în cap. Nu-l lăsa să te tulbure.
L-ai depășit acum.
"Blocat" este doar ceva ce are de-a face cu mintea ta.
Există ceva care nu poate fi blocat niciodată.
Care nu știe acest cuvânt sau concept. Și nu poate merge nicăieri.
E mai devreme decât orice concept și este atemporal.
Starea de veghe nu-l atinge.
Starea de vis nu-l afectează.
Starea de somn profund nu-l schimbă.
Acesta ești tu, natura și ființa ta reală.
Și nu trebuie să apară cu sunetul trâmbițelor.
Aceasta nu trebuie să vină într-o zi însorită.
Nu poate pleca, pentru că nu a venit.
Este atemporal aici.
Acesta, El se revelează.
Este dezvăluit.
Se dezvăluie lui însuși sub forma Ființei pure.
CUNOAȘTE, TU EȘTI ACESTA.
~ Mooji


Poți pierde doar ceva ce ai, dar nu poți pierde ceea ce TU ești.
~ Eckhart Tolle


Focalizează-te pe Văzător, nu pe văzut.
Tot ceea ce vezi este fals și numai Văzătorul este adevărat.
~ Ramana Maharishi


Alegerea practicii depinde de alegerea rezultatelor.
Dumnezeu nu are atribute și este dincolo de minte deci nicio practică nu te va duce la acesta: El se revelează de la sine.

Ramana spune: "Doar rămâi Tăcut pentru că e Aici și Acum." 
Asta este cea mai apropiată practică pentru că Dumnezeu este natura ta reală. 
~ Papaji 

Dumnezeu nu poate fi văzut, el nu este un obiect al simțurilor care poate fi văzut.
Nu-l poți vedea pe Dumnezeu pentru că "TU" ești Dumnezeu! Cum poți căuta Ceea ce "TU" ești?
Dumnezeu nu este un obiect pentru a fi văzut. El este subiectul. El nu poate fi văzut, El este văzătorul, găsește acest Văzător.

~ Papaji


Toți sunteți în Mine. Eu sunt în Voi Toți. Nu este nimic altceva și nimeni altcineva. Sunt Aici, acolo, peste tot ... Omniprezent ... Nimeni nu este separat, nimeni nu este izolat. E totul o singură viață, indivizibilă, totală, subtilă, mai subtilă, cea mai subtilă ... Grosieră, mai grosieră, cea mai grosieră. Dar acest cerșetor nu poate vorbi această limbă pentru toată lumea, doar numai pentru câțiva prieteni.
~ Yogi Ramsuratkumar

Dacă ceri ca El să facă cum vrei tu, ăsta nu e abandon ci o comandă dată Lui. Nu poți să-L rogi să te asculte și să ți se supună și totuși să crezi că te-ai abandonat. El știe ce este cel mai bun și când și cum să o facă. Lasă totul în întregime Lui. A Lui este sarcina; nu mai avea nicio grijă. Toate grijile tale sunt ale Lui. Acesta este abandonul. Asta este Bhakti (devoțiunea).
Sau, întreabă cui apar aceste probleme. Adâncește-te în inimă și rămâi Sinele. Unul dintre aceste două moduri  este deschis aspirantului.
~ Sri Ramana Maharshi
 
Sunt foarte amuzat, pentru că tu crezi că ești corpul, crezi că ești mintea ta, crezi că ești experiențele tale.
Nu contează de câte ori spun că tu ești nimicul, nu vei crede.
Vrei să fii ceva. De ce nu vrei să fii nimic?
E distractiv să fii nimic. Când ești nimic nu e nici o lume, nu există nici un Dumnezeu cui să te rogi,nu există alte persoane care-ți pot face ceva, nu există nici moarte, nu există nicio renaștere.
E doar nimic. Cu toate acestea, nimicul este totul.
Fii nimic. Îți va plăcea să fii nimic.

~ Robert Adams

Când nu ceri nimic din lume, nici lui Dumnezeu, atunci când nu dorești nimic, nu cauți nimic, nu aștepți nimic,
atunci Starea Supremă va veni la tine neinvitată și pe neașteptate.
~ Nisargadatta Maharaj

Recunoașterea Sinelui nu trebuie să fie o practică pentru o viață întreagă.
~ Mooji


Chestia e: Nu e ce zici. Nu e ce proclami. Este ceea ce e adânc, adânc, adânc în inima ta ceea ce determină ce se întâmplă cu tine. Nu e cititul de cărți, nu e studiul, nu e mersul la cursuri.
E să stai singur, să rămâi tăcut, să mergi adânc și mai adânc în tine însuți.
Transcenzând mintea și corpul până ceva se întâmplă.
~ Robert Adams

Liniștea obișnuită a lui Sri Yukteswar era cauzată de percepția sa adâncă a Infinitului. Nu rămăsese timp pentru "revelațiile" interminabile care ocupă zilele maeștrilor care nu și-au realizat Sinele. O zicală din scripturile hinduse este: "În oamenii superficiali peștele gândurilor mărunte cauzează multă mișcare. În mințile oceanice balenele inspirației fac cu greu o unduire." 
~ Sri Sri Paramahansa Yogananda - "Autobiography of a Yogi"



Ramana Maharishi citându-l pe Jnana Sambandar (un mare sfânt ale secolului 7):
Pentru că Dumnezeu este în mine în inima mea, nicio zi, nicio planetă, nu mă poate afecta potrivnic și fiecare zi a săptămânii este la fel de propice.

"Așa cum flăcările focului reduc lemnul la cenușă, în mod similar, focul Cunoașterii Sinelui reduce karma la cenușă."
~ Bhagavad Gita

Conștiința înseamnă fără-de-alegeri, și a fi fără alegeri e să fii liber de orice dorință, este de a fi liber de orice proiecție, este de a fi liber de orice imaginație, este de a fi liber de viitor.
~ Osho

Tu nu trebuie să faci nimic, nu trebuie să te gândești la ceva, nu trebuie să simți ceva pentru a fi complet.
Ești complet tu însuți.
~ Sadhguru


Nu am nici naștere, nici moarte, și nu am îndatoriri. Nu am făcut nimic, fie bun sau rău. Sunt purul Brahman, Absolutul dincolo de toate calitățile. Cum ar putea să fie robie sau eliberare pentru mine? Dacă Dumnezeu este nemișcatul omniprezent, întreg, fără părți, atunci nu există nici o diviziune în acest Dumnezeu deloc. Cum atunci ar putea fie considerat ca fiind în interior sau chiar în afară.
~ Mooji


Oceanul nu cere ca valurile să fie nemișcate ca el să fie mai ca oceanul. În același mod, Sinele nu are nevoie de  sfârșitul activității ca să fie mai mult Sinele.
~ Mooji


Discipolul: Omul realizat continuă să trăiască la fel ca un nerealizat?
Ramana Maharishi: Da, cu această diferență realizatul nu vede lumea ca fiind în afară de Sine.
El posedă adevărata cunoaștere și fericirea internă de a fi perfect,
în timp ce cealaltă persoană vede lumea separată, simte imperfecțiunea și este nefericit.
În rest, actiunile lor fizice sunt similare.
~ (Discuții cu Sri Ramana Maharshi Talk 487)

Cunoaște deci că trupul este doar o haină.
Caută  purtătorul, nu mantaua.
~ Rumi


Nu pretinde îi iubești pe alții ca pe tine însuți. Dacă nu ai realizat că ei sunt una cu tine, nu îi poți iubi. Nu pretinde ești ceea ce nu ești, nu refuza fii ceea ce ești.
Iubirea ta pentru ceilalți este rezultatul cunoașterii de sine, nu cauza acesteia. Fără realizarea Sinelui, nicio virtute nu este autentică. Când știi , dincolo de orice îndoială, aceeași viață curge prin tot ceea ce este și tu ești această viață, vei iubi totul în mod natural și spontan.
Când îți dai seama de adâncimea și plinătatea dragostei tale pentru tine însuți, știi orice ființă vie și întregul univers sunt incluse în afecțiunea ta. Dar când te uiți la ceva ca fiind separat de tine, nu-l poți iubi pentru că te temi de el.
Înstrăinarea provoacă frică și frica adâncește înstrăinarea. Este un cerc vicios. Numai realizarea Sinelui îl poate rupe. Alege asta cu hotărâre.
~ Sri Nisargadatta Maharaj



When Ramakrishna was undergoing the pain of throat cancer....
Pundit Śaśadhar one day suggested to the Master (Ramakrishna) that the latter could remove the illness by concentrating his mind on the throat, the scriptures having declared that yogis had power to cure themselves in that way.
The Master rebuked the pundit. "For a scholar like you to make such a proposal!" he said.
"How can I withdraw the mind from the Lotus Feet of God and turn it to this worthless cage of flesh and blood?"
"For our sake at least", begged Narendra (Vivekananda) and the other disciples.
"But", replied Sri Ramakrishna, "do you think I enjoy this suffering? I wish to recover, but that depends on the Mother."
Narendra: "Then please pray to Her. She must listen to you."
Master: "But I cannot pray for my body."
Narendra: "You must do it, for our sake at least."
Master: "Very well, I shall try."
A few hours later the Master said to Narendra - "I said to Her, 'Mother, I cannot swallow food because of my pain. Make it possible for me to eat a little.'
She pointed you all out to me and said: 'What? You are eating enough through all these mouths. Isn't that so?'
I was ashamed and could not utter another word."


The ego always wants Truth when it is ready.
It says, 'I am ready now. I am pure, available.'
But Truth does not come when the ego is ready.
Truth comes when the Heart is ready, because Truth and Heart are One.
You have to turn away from the ego.
Jesus himself says, ‘Deny yourself, take up your cross and follow me.’
It means: Deny your personal self, deny your arrogance, deny your ego, your seemingly cozy little identity.
Drop it. Turn away from it. Don't give any energy to it.
And ‘take up your cross’ means what?
Whatever it is that life brings, attend to that, but don’t be asking for the fruits of it.
Don't be claiming any doer-ship of it.
Just move because life compels you to move.
And like this you find yourself in the presence of God.
You don’t know how. You cannot boast.
You cannot say, 'I meditated for 16 hours non-stop and I didn’t even breathe.'
You cannot say or do anything.
All happened by the Grace of God.

~ Mooji

The reason it takes so long to become self-realized and become free is you're looking to do something and in truth there is absolutely nothing to do. There is nothing to do to become free and liberated - What is there to do? If you say, "I have to try", you're saying the hallucination has to try. Thinking that this is the truth and you have to identify with something to become higher. No. All you have to do is remain still, that is all. Remain quiet, still. Nothing to do. Nothing to become. If you try to become something you get caught in the world of cause and effect and you will have all kinds of problems. But if you've made the mind still and quiet then there is no-one to identify with anything and you become free. You don't become free, you awaken to the freedom that you already are.
Ponder this.
~ Robert Adams

It is only when you become an empty vessel that the truth, which you really are, can shine fourth. When you have too much head knowledge you keep yourself back. When you have too much book knowledge, you keep yourself from awakening. This is why words are always inadequate. You are already liberated.
~ Robert Adams

You and I know so many people who have been practicing spiritual practices
for years, and years, and years, and nothing has happened to them,
simply because of their practice, it's really a practitioner who's practicing.
THE PRACTITIONER HAS TO GO.
The person who practices has to be depleted, has to be eradicated.
When there is no one left to practice,
there's nobody there, aren't you?
As long as there is somebody who practices, you'll always have a hard time, a problem.
But when there's nobody left to practice, then you have arrived.
~ Robert Adams


WHAT IS HERE?
Don't go into any direction now,
because in any direction you go,
the world is there and you say:
‘No, I don’t want to go there, I am already coming from there.’
Don't do anything now.
It is not a doing.

You have been doing enough already.
You are here. Simply abandon all intentions and remain quiet.
And don't go into your head.
Don't let him trouble you.
You have passed him now.
‘Stuck’ is only something to do with your mind.
There is something that can never be stuck.
It doesn't know this word or concept.
It can never go anywhere.
It's earlier than any concept and it is timeless.
The waking state does not touch it.
The dream state does not affect it.
The deep sleep state does not alter it.
It is you, your real nature and being.
And It does not have to appear with the sound of trumpets.
It does not have to come on a sunny day.
It cannot leave, because it did not come.
It is timelessly here.
This, It is revealing.
It is revealed.
It is revealing itself to itself in the form of pure Being.
KNOW, YOU ARE THIS.
~ Mooji

"You can only lose something that you have,
but you cannot lose something that YOU are."
~ Eckhart Tolle

Concentrate on the Seer, not on the seen.
All that you see is false and the Seer alone is true.
~ Ramana Maharshi

Choice of practice depends on the choice of results.
Brahman has no attributes and is beyond mind
so no practice will take you to that: It is self revealing.
Ramana says "Simply keep Quiet for it is Here and Now."
This is the nearest practice because Brahman is your nature.
~ Papaji


God can not be seen, he is not an object of sense which can be seen.
You can't see God because 'YOU' are God! How can you search for That which "YOU' are?
God is not an object to be seen. He is the subject. He can not be seen, He is the seer, find this Seer.
~ Papaji
 


Everything is in you, including me. And everything is in me, including you.
And yet neither you nor I exist. Who will catch this clue?
 ~ Mooji

All of You are in Me. I am in All of You. There is nothing else and no one else. I am Here, there, everywhere... All Pervasive... No one is separate, no one is isolated. It is all one life, indivisible, total, subtle, subtler, subtlest... Gross, grosser, grossest. But this beggar cannot speak this language to everyone, but only to a few friends.
 ~ Yogi Ramsuratkumar

If you ask Him to do as you please, it is not surrender but command to Him. You cannot have Him obey you and yet think that you have surrendered. He knows what is best and when and how to do it. Leave everything entirely to Him. His is the burden; you have no longer any cares. All your cares are His. Such is surrender. This is Bhakti (devotion).
Or, inquire to whom these questions arise. Dive deep in the Heart and remain as the Self. One of these two ways is open to the aspirant.
~ Sri Ramana Maharshi


You all strike me as very funny, because you believe you are the body,
you believe you are your mind, you believe you're your experiences.
No matter how many times I tell you you're nothing, you won't believe me.
You want to be something. Why won't you be nothing?
It's fun being nothing.
When you're nothing there's no world, there's no God to pray to,
there are no others who can do anything to you, there's no death, there's no rebirth.
There’s just nothing. Yet the nothing is everything.
Be nothing. You'll love being nothing.

~ Robert Adams

So now we are advised to discover the changeless on which these changes are taking place. How is this to be done? By rejecting. Whatever changes, reject it. Sit down coolly for some time and see. Whatever you see, whatever you perceive or conceive or feel can be rejected. Something will be left which you cannot reject. That is the permanent abode of existence, consciousness, bliss and freedom. This can be done instantly or this may take ages.
~ Papaji 


When you demand nothing of the world, nor of God,
when you want nothing, seek nothing, expect nothing,
then the Supreme State will come to you uninvited and unexpected.
~ Nisargadatta Maharaj
 


There is no such thing as a Self-realised person. When there is no "person" the Self is realised. When there is no "person" the question of coming and going cannot arise. The body is an appearance in the Self. When the body disappears the Self remains as it always was and is. Realisation is the understanding "I am not this body which comes and goes, I am that permanent, unchanging reality in which the body and all else appears".
~ Papaji 


The recognition of the Self does not need to be a lifetime practice.
~ Mooji 


The point is this: It’s not what you say.
It’s not what you proclaim.
It’s what’s deep, deep, deep in your heart that determines what happens to you.
It’s not reading books, it’s not studying, it’s not going to classes.
It’s sitting by yourself, becoming quiet, going deeper and deeper within yourself.

Transcending your mind and your body until something happens.
~ Robert Adams

Silence
The silence habitual to Sri Yukteswar was caused by his deep perceptions of the Infinite. No time remained for the interminable "revelations" that occupy the days of teachers without Self-realization. A saying from the Hindu scriptures is: "In shallow men the fish of little thoughts cause much commotion. In oceanic minds the whales of inspiration make hardly a ruffle."
- Sri Sri Paramahansa Yogananda
"Autobiography of a Yogi"

149. Ramana quoting Jnana Sambandar (a prominent 7th century saint): As the Lord is within me in my heart, no days, no planets, can affect me adversely and every day of the week is equally auspicious.
Quotable Quotes from 'Day by Day with Bhagavan'

As the blazing fire reduces wood to ashes, similarly, the fire of Self-knowledge reduces Karma to ashes.
~ Bhagavad Gita

Consciousness means choicelessness,
and to be choiceless is to be free from all desire,
is to be free from all projection,
is to be free from all imagination,
is to be free from future.
~ Osho


You don't have to do nothing, you don't have to think anything, you don't have to feel anything to be complete.  You are complete by yourself.
~ Sadhguru

I have no birth, no death, and no duties. Never done anything either good or bad. I am purely Brahman, the Absolute beyond all qualities. How could either bondage or liberation exist for me? If God is pervading immovable, whole, without any parts then there is no division in this God at all. How then could he be regarded as within or even without.
~ Mooji 


The ocean does not require that the waves are still to be more ocean like. In the same way, the self does not require the end of activity to be more the self.
~ Mooji 
 

Disciple: Does not the realised man continue to live just like a non-realized being?
Ramana Maharishi: Yes, with this difference that the realized being
does not see the world as being apart from the Self.
He possesses true knowledge and the internal happiness of being perfect,
whereas the other person sees the world apart, feels imperfection and is miserable.
Otherwise their physical actions are similar.
~(Talks with Sri Ramana Maharshi Talk 487)

Know then that the body is merely a garment.
Go seek the Wearer, not the cloak
~ Rumi

Do not pretend that you love others as yourself. Unless you have realized them as one with yourself, you cannot love them. Don't pretend to be what you are not, don't refuse to be what you are.
Your love of others is the result of self-knowledge, not its cause. Without self-realization, no virtue is genuine. When you know beyond all doubting that the same life flows through all that is and you are that life, you will love all naturally and spontaneously.
When you realize the depth and fullness of your love of yourself, you know that every living being and the entire universe are included in your affection. But when you look at anything as separate from you, you cannot love it for you are afraid of it.
Alienation causes fear and fear deepens alienation. It is a vicious circle. Only self-realization can break it. Go for it resolutely.
~ Sri Nisargadatta Maharaj